sâmbătă, 7 martie 2020

Iata cat de periculos este fumatul pasiv


Unul dintre cele mai nocive vicii care il intalnim la foarte multe persoane este fumatul. Dar, si mai nociv de atat este fumatul pasiv. Pentru a intelege cat mai bine care sunt efectele nocive afla din acest articol ce este fumatul pasiv si cum putem sa evitam expunerea la acesta.

DoctorMit ne transmite ca fumatul pasiv nu este altceva decat fumul eliminat de la tigara aprinsa si totodata fumul expirat de fumatori sau altfel spus fumul secundar. Din pacate, fumul secundar contine foarte multe substante chimice, printre ele fiind si substante cancerigene.

Fumul din tigara se elibereaza in aer atunci cand cineva fumeaza o tigara, acelasi lucru se intampla si cand fumatorii expira. Fumul ramane in aer chiar si pana la cateva ore, chiar in conditiile in care, in incaperile in care se fumeaza exista o fereastra deschisa. Totodata, fumul poate sa ramana in cantitati mari o perioada de timp chiar si dupa ce persoana nu mai fumeaza. El este prezent chiar si atunci cand nu-l putem vedea sau nu-l putem mirosi.

Una dintre cele mai expuse categorii la fumatul pasiv sunt copiii, acestia fiind mai sensibili decat adulti deoarece plamanii nu sunt inca maturi si cat si datorita ratei mai mari de respiratie in comparatie cu un adult. In plus, sugarii si copiii nu sunt capabili sa evite expunerea la fumatul pasiv si au nevoie de protectia parintilor.

Expunerea la fumul de tigara poate afecta sanatatea copiilor in mai multe moduri, inca dinainte de a se naste. Spre exemplu, fumatul matern activ sau expunerea materna la fumul de tutun poate provoca sindromul de moarte subita la sugar. De asemenea, fumatul matern poate influenta calitatea laptelui matern, avand in vedere ca diversi compusi din fumul de tigara se transmit in laptele matern si sunt ulterior ingerate de sugar. Cu toate acestea, chiar si in randul mamelor care fumeaza si care nu pot renunta la fumat, alaptarea este considerata mai buna si mai sigura decat laptele praf. Acest lucru se datoreaza efectului protector al laptelui matern asupra sugarilor, in special impotriva infectiilor respiratorii si ale urechii, care sunt asociate cu expunerea la fumul de tigara.

DoctorMit ne prezinta cateva riscuri ale expunerii la fumul de tigari in randul copiilor si al adolescentilor:
-        creste riscul de deces prematur
-        favorizeaza astmul bronsic si alte simptome respiratorii cronice
-        creste riscul de infectii acute ale tractului respirator inferior in copilarie
-        conduce la scaderea functiei pulmonare
-        favorizeaza otita medie
-        creste riscul de cancer
-        predispune la complicatii perioperatorii
Exista bineinteles si cateva masuri prin care poti proteja copiii de efectele negative ale fumatului pasiv, printre care:
-        renunta la fumat sau evita pe cat posibil sa fumezi in preajma copilului
-        nu fuma in casa
-        nu fuma in masina chiar daca geamul este deschis

Afla si alte informatii despre subiect din urmatorul videoclip DoctorMIT:


duminică, 9 februarie 2020

Vrei sa faci imediat un test de sarcina care sa fie precis?


Metoda cea mai simpla si mai rapida prin care se poate depista prezenta unei sarcini este testul de sarcina. Acesta functioneaza pe principiul detectarii unui hormon special din urina, respectiv, HCG, care poarta denumirea si de hormonul de sarcina. Astfel, la aproximativ cateva zile de la conceptie, oul fertilizat se implanteaza in uter, iar acest hormon special este sintetizat de organism si este prezent in sange si in urina. In primele saptamani de sarcina creste si cantitatea de hormoni.

Pe piata medicala exista o multitudine de teste de sarcina si de aceea iti recomandam sa intri pe medaz.ro ca sa poti alege din gama variata si descopera cel mai bun test de sarcina. Asadar, sunt teste de sarcina pe care este specificat ca dau rezultate sigure inca din prima zi d intarziere a ciclului menstrual.

Pentru a putea efectua un test de sarcina este nevoie doar de o proba de urina si pentru cea mai buna precizie este recomandat sa se utilizeze prima urina de dimineata.

Indiferent ce tip de test de sarcina veti efectua, toate au un procedeu de efectuare asemanator. Astfel, se introduce testul in recipientul care contine proba de urina si dupa un interval cuprins intre 5 si 10 minute, se poate observa rezultatul. Fiecare test are un indicator de control marcat cu o liniuta. Daca indicatorul de control nu apare testul nu este valabil și trebuie repetat. In cazul unui rezultat pozitiv, testul va mai prezenta o alta liniuta. Indiferent care ar fi rezultatul, pentru mai multa precizie este indicata repetarea testului. Un rezultat negativ nu semnifica intotdeauna absenta sarcinii.
Pe de alta parte trebuie sa tinem cont si de faptul ca pot fi anumiti factori care pot influenta rezultatul testului, printre care:
-        cantitatea de hormoni poate varia de la o femeie la alta, de aceea sunt femei la care testul de sarcina functioneaza dupa o lunga perioada de absenta a ciclului menstrual, in timp ce la altele rezultatul pozitiv poate aparea inca din prima zi de intarziere a menstruatiei;
-        proba de urina poate influenta rezultatul, deoarece densitatea acesteia difera si astfel o urina diluata poate afecta rezultatul testului;
-        marca testului deoarece unele teste pot depista mai repede hormonul de sarcina decat altele;
-        durata de fertilizare a ovulului pana la implantarea acestuia in uter difera de la o femeie la alta. De obicei, implantarea se realizeaza in cateva zile de la fecundare. Exista situatii cand implantarea are loc mult mai tarziu dupa prima zi de absenta a menstruației.

In ceea ce priveste cat de sigure sunt testele de sarcina , preciza acestora daca sunt efectuate corespunzator este de 98 – 99 %.  Apelati la Medaz si consultati lista noua cu teste de sarcina!


O asigurare de viata aduce mai multa liniste


E clar ca oricine isi doreste tot ce e mai bun pentru familia sa, iar avand in vedere faptul ca pot aparea nenumarate situatii neprevazute, o asigurare de viata reprezinta o adevarata necesitate. Astfel, aici intervine Fly Insurance pentru ca aduce mai aproape o multime de optiuni special concepute pentru a acoperi nevoile tuturor si, in plus, oricine se poate documenta pentru a intelege mai bine ce cuprinde fiecare varianta.

Pe masura ce inaintam in varsta, nu numai ca partea financiara sufera schimbari, ci si sanatatea noastra, motiv pentru care e bine sa luam masurile de siguranta necesare in acest sens. Astfel, asigurarea vietii nu mai este un lux si oricine poate apela la Fly Insurance de unde sa aleaga asigurari de viata. Multe pot acoperi sumele folosite pe cardurile de credit, educatia, ipoteca, ratele si nu numai, trebuie doar alese cele mai bune tiprui de asigurari.

In acelasi timp, cine se intereseaza de asigurare de viata pret la Fly Insurance trebuie sa stie ca tarifele implicate difera de la o optiune la alta, insa intotdeauna sunt disponibile diferite optiuni care sa acopere nevoile tuturor. Avantajele sunt multe, iar la acest capitol putem aminti de cateva foarte importante, incepand de la linistea pe care o poate avea oricine stiind ca cei dragi sunt bine stabiliti din punct de vedere financiar.

De asemenea, e important ca o asemenea asigurare de viata sa fie incheiata mai devreme pentru ca pe masura ce inaintam in varsta putem deveni un risc mai mare pentru asigurator, ceea ce presupune si taxe mai mari pentru a alege tipul de asigurare dorit. Toate sumele sunt acoperite in cel mai scurt timp in caz de deces pentru ca grijile din punct de vedere financiar sa nu reprezinte o problema.

Cu o asigurare de viata stii ca cei dragi pot trai linistiti fara sa isi faca griji din punct de vedere financiar, iar la Fly Insurance te asteapta o echipa de profesionisti care dispun de o bogata experienta in domeniu. Asadar, nu exista nicio problema care sa fie mult prea complicata si care sa nu poata fi solutionata de catre acestia. Atunci cand ai acces la cei mai buni oameni au mai putine griji si, in plus, te poti documenta direct online intrucat informatiile pe care le cauti se afla la doar cateva click-uri distanta.

Nu in ultimul rand, o asigurare de viata e cea mai accesibila varianta de asigurare catre care te vei putea orienta vreodata, iar Fly Insurance iti propune cele mai bune conditii in acest sens, asa ca merita sa profiti.

vineri, 7 februarie 2020

Pantofi de calitate gasesti aici


In prezent femeile au ajuns sa fie foarte ocupate, programul fiecareia fiind supraaglomerat si femeia fiind cea care trebuie sa-si duca la indeplinire toate sarcinile zilnice. De aceea, se intampla de cele mai multe ori ca pana la finalul zilei, femeia sa fie foarte obosita, ca sa nu mai amintim de faptul ca de multe ori nu mai gaseste timpul sau energia necesara pentru a desfasura activitati de relaxare, asa cum este shoppingul. Din fericire, insa, exista posibilitati diverse de shopping, iar in acest articol vom prezenta oportunitatea de a va bucura de magazinul online de incaltaminte Kompass.

Asa cum specificam anterior, timpul este unul din factorii care nu ne permit sa ne bucuram de momentele de shopping. Acest lucru se intampla din cauza ca programul de munca corespunde de cele mai multe ori cu ora de inchidere a multor magazine sau ca pana la finalul unei zile de munca, femeia este epuizata si nu mai simte energia si dorinta de a-si petrece cateva ore alergand prin magazine in cautarea de incaltaminte.

Insa cautatea de incaltaminte, in aceste conditii poate fi usor rezolvata, in momentul in care exista posibilitatea de a te bucura de beneficiile magazinului online de pantofi, Kompass. Printre beneficiile cu adevarat important de luat in calcul in cazul magazinului online se numara:
-        prin accesarea magazinului online de incaltaminte dama aveti posibilitatea de a va gasi incaltamintea potrivita chiar din propriul confort al domiciliului. Acest lucru se poate face seara, dupa ce incheiati toate activitatile pe care le-ati avut de efectuat in ziua respectiva;
-        nu va fi nevoie sa va deplasti deoarece aveti in fata voastra toate detaliile de care aveti nevoie si astfel cautarea panatofilor va fi mai usoara;
-        chiar daca veti fi obosita, va veti putea relaxa in timp ce va petreceti timp privind modelele existente de incaltaminte. Veti avea timp suficient sa va decideti asupra modelului cel mai potrivit pentru preferintele si nevoile dumneavoastra in materie de incaltaminte;
-        evitati aglomeratia din magazine si va veti bucura de liniste si confort maxim, in timp ce va cautati perechea potrivita de pantofi pe care doriti sa o achizitionati.

Se poate observa foarte usor ca sunt diverse beneficii in momentul in care te decizi sa vizitezi cele mai bune oferte pentru pantofi online la magazinul de incaltaminte Kompass. Varietatea de produse este foarte mare astfel ca se pot gasi diverse magazine online specializate pe categorii diferite.

Pe langa beneficiile enumerate exista posibilitatea pe care o aveti la un astfel de magazine, si anume, de a comanda pantofi special creati pentru nevoile tale. Asa cum probabil se cunoaste magazinele online de incaltaminte ofera posibilitatea de a alege marimea necesara pentru incaltamintea pe care o achizitionezi.




miercuri, 6 noiembrie 2019

Am reusit sa imi pun centrala la punct


In momentul in care ne decidem sa ne montam in locuinta o centrala termica avem drept scop incalzirea si realizarea unui confort ambiental adecvat in sezonul rece. Fiecare dintre noi isi doreste evident, cea mai rentabila si economica solutie de incalzire si de aceea, centrala pe gaz este una dintre cele mai agreate si apreciate variante.

Pe piata exista mai multe variante ale centralei, fie pe gaz, pe lemne sau boilere termoelectrice, fiecare cu avantajele si dezavantajele sale. Dar, analizand toate aspectele care tin de furnizarea gazelor, a electricitatii sau a apei, cea mai avantajoasa varianta este centrala termica pe gaz, reusind astfel sa fie cea mai buna investitie. Acest lucru este posibil datorita performantelor actuale ale noilor modele de centrale pe gaz care sunt atat de bune incat pot sa sustina incalzirea locuintelor, chiar si in situatii cu temperaturi foarte scazute. Acest lucru se intampla fara sa pierdem randament si fara sa fie inregistrate consumuri exagerate de gaz.

O centrala pe gaz este cu totul versatila in raport cu tipul de incalzire care se doreste a fi montat. Odata ce vom avea instalata o centrala pe gaz vom putea monta fara nici un fel de restrictii, calorifere de orice tip si chiar incalzire in pardoseala. Un sistem de automatizare montat intr-o astfel de instalatie termica de incalzire este excelent pentru ca va controla eficient consumul de gaz in timp ce confortul termic nu va avea de suferit.

Un alt avantaj al centralei pe gaz este cel legat de spatiul pe care aceasta il ocupa  Este suficient un colt de incapere pentru a fi instalata, din acel loc pornind spre calorifere, sau direct in pardoseala, traseele cu conducte. Noile modele de centrala pe gaz sunt prevazute cu sisteme suplimentare de protectie care exclud aparitia vreunei neplaceri in functionare.

Avand la dispozitie o gama atat de larga de puteri instalate si modalitati de punere in functiune cu radiatoare sau incalzire prin pardoseala, centrala pe gaz poate fi adaptata oricarui spatiu locuit, pentru birouri, sau chiar in domeniul comercial acolo unde se poate monta.

Cu toate acestea intotdeauna veti apela la un partener autorizat pentru cumpararea si mai apoi montajul unei centrale pe gaz. Intretinerea pentru o centrala pe gaz este usor de realizat de catre un profesionist acreditat, insa trebuie solicitata periodic si la timp, de accea va recomandam sa apelati cu toata increderea la ProConstructo.

Un alt aspect pe care trebuie sa-l respectam este ca va fi nevoie sa montam un regulator gaz centrala pentru a putea regla presiunea gazului avand in vedere ca pot exista presiuni scazute sau ridicate ale gazului, evitand astfel distorsionarea bunei functionarii a centralei.

Specialistii de la ProConstructo nu vor omite nici un pas care trebuie respectat pentru buna functionare a centralei termice si pentru satisfacerea nevoilor dumneavoastra, respectiv crearea un ambient placut in perioadele reci ale anului, si nu numai.


duminică, 6 octombrie 2019

Trebuie sa stii unde iti poti repara telefonul in capitala


Telefoanele din gama Apple au fost dintotdeauna unele dintre cele mai populare, iar fiecare an aduce cate un model nou care fura privirile utilizatorilor. In schimb, chiar si unele modele lansate in urma cu mai multi ani se pot dovedi la fel de fiabile ca cele mai noi, motiv pentru care inlocuirea telefonului nu este justificata intotdeauna. Totusi, telefoanele, indiferent de model, intotdeauna au fost vulnerabile in fata micilor accidente, iar daca display-ul are de suferit, e bine de stiut care sunt masurile pe care le putem lua. Asadar, cine cauta un service iphone bucuresti foarte bun, cu siguranta, se poate orienta catre PrestigeGSM.

Oameni priceputi
Aici poti sa rezolvi problema pentru fiecare dintre cele mai populare modele de telefoane din gama Apple. Specialistii dispun o experienta foarte bogata in domeniu, motiv pentru care stiu cum sa se adapteze la fiecare telefon in parte pentru a asigura cele mai bune servicii, iar clientii sa se bucure de telefoane care arata ca noi.

Scapa imediat de problema
De asemenea, unul dintre marile plusuri este reprezentat de faptul ca procedurile se pun in practica in cel mai scurt timp, asa ca nu vei fi nevoit sa stai prea mult timp departe de telefon, pentru a-ti da programul peste cap. In cazul a nenumarate modele de telefoane, pentru a inlocui display-ul este nevoie de cel mult 20 de minute, ceea ce presupune ca vei rezolva problema imediat, simplu si rapid, fara nicio bataie de cap.

Telefon ca nou
Totodata, serviciile sunt de cea mai buna calitate, asa ca telefonul tau va fi ca nou intrucat simpla inlocuire a unui display defect poate sa faca o diferenta majora, astfel ca e bine de stiut ca aici poti sa iti rezolvi orice problema.

Mult mai simplu sa faci programare
Totusi, pentru ca timpul este pretios pentru fiecare dintre noi, nu este mai simplu sa faci programare? Pe aceasta cale stii exact cand sa te duci, nu te complici, nu pierzi timpul si rezolvi totul imediat.

Nu uita de garantie
Pentru ca specialistii de aici sunt foarte experimentati vei avea garantia ca telefonul tau va fi pus la punct si acesta va fi ca nou, motiv pentru care nu vei observa vreo diferenta intre ecranul original care a avut de suferit si cel nou, care il inlocuieste, astfel ca solutia e la indemana oricui.

Pentru diverse modele
Nu in ultimul rand, totul nu se limiteaza numai la telefoanele din gama Apple, ci si pentru multe altele, asa ca oricand ai o problema cu ecranul telefonului tau, indiferent de model, si iti doresti sa il schimbi, stii la cine vei putea apela, asa ca poti face chiar acum o programare la PrestigeGSM.


joi, 4 iulie 2019

Afla aici despre tratamentele cu celule stem


Tratamentele cu celule stem devin tot mai populare de la o zi la alta intrucat acestea promit o multime de avantaje fata de tratamentele clasice. La Stemsure.ro vei putea descoperi principalele beneficii aduse si care sunt procedurile, conditiile si tot ce te poate interesa despre acest subiect. Despre aceste tratamente este bine cunoscut faptul ca au revolutionat sistemul medical si chiar daca au fost puse in practica pentru prima data in anii ’50 pana astazi s-au imbunatatit considerabil.

Usor de prelevat
Exista mai multe surse din care se pot preleva celulele stem care se impart in mai multe categorii si de cele mai multe ori se recurge la maduva osoasa. Totusi, o sursa si mai bogata este sangele cordonului ombilical din care se pot preleva cantitati importante de celule stem imediat dupa nastere si in cazul in care nu se profita de pe urma acestei solutii, totul este irosit.

Pastrare in conditii optime
De asemenea, este important ca celulele stem sa fie procesate si depozitate in cele mai bune conditii, iar la Stemsure.ro se poate spune ca ai nimerit unde trebuie. Asadar, tratamentele pot fi puse in practica chiar si 20 de ani dupa depozitare pentru ca celulele stem nu isi vor pierde din proprietati.

O multime de avantaje
Bineinteles, exista o multime de avantaje pe care merita sa le descoperi, incepand de la faptul ca aceste tratamente ajuta la reducerea durerii cronice, la o recuperare mai rapida dupa o accidentare sau o interventie si ajuta ca pielea sa se vindece mai repede. Merita sa vezi la stemsure.ro care sunt toate celelalte plusuri aduse si, cu siguranta, te vei putea hotari cu privire la tratamentele pe care sa le pui in practica.

Compatibilitate
Nu trebuie sa iti faci griji referitor la compatabilitate intrucat aceasta este foarte ridicata, in special in cazul rudelor apropiate. De asemenea, exista un grad ridicat de compatibilitate chiar si in cazul persoanelor care nu au nicio legatura, motiv pentru care celulele stem pot ajuta la tratarea mai multor probleme grave pentru toata lumea.

Ai nimerit unde trebuie
Cu siguranta ai nimerit unde trebuie pentru ca la Stemsure.ro te bucuri de o experienta grozava datorita profesionalismului de care specialistii de aici dau dovada. Aceasta este o banca privata de celule stem unde te vei putea pregati pentru cele mai bune tratamente care sa asigure santatea ta si a celor dragi.

Alege pachetul potrivit
Totodata, aici te asteapta cateva pachete grozave din care sa alegi, iar aceastea sunt accesibile pentru toate buzunarele. Pachetul de baza costa numai 1299 de euro pe an, pe cand cel Complex este mai scump cu doar 100 de euro. Totusi, cine isi doreste ceva mai mult poate alege pachetele Perfect si Perfect+ pentru 1699 de euro, respectiv 2390 de euro.